SiCKO, noul documentar al lui Michael Moore, aduce beneficii Cubei

Noul documentar al lui Michael Moore, intitulat "SiCKO", a adus o publicitate mai mare
sistemului gratuit de sănătate al Cubei decât cea pe care a reuşit să o aducă revoluţia lui Fidel Castro din 1959, spun medicii cubanezi, citaţi de Yahoo! News.

Pentru documentar, Moore a dus opt cetăţeni americani, care s-au îmbolnăvit lucrând ca voluntari după dezastrul de la 11 septembrie 2001, în Cuba pentru a profita de pe urma sistemului sanitar gratuit de acolo. Filmul vrea să demaşte sistemul ineficient de sănătate din SUA şi să arate că acesta este creat pentru a aduce profit, lăsând milioane de oameni neasiguraţi. Documentarul lui Moore a stârnit din nou controverse, regizorul demonstrând faptul că sistemul sanitar al unei ţări sărace ca şi Cuba funcţionează mai bine decât sistemul
Statelor Unite.

Educaţia şi sistemul sanitar universal şi gratuit al Cubei sunt marile realizări ale socialismului lui Fidel Castro, iar filmul lui Moore transmite un mesaj
deosebit de pozitiv în legătură cu acesta.

„Cartea ignoranţei” întoarce pe dos tot ce credeai că ştii

Zidul chinezesc nu se vede de pe Lună, cameleonul nu-şi schimbă culoarea pielii în funcţie de mediu, struţul nu-şi ascunde capul în nisip şi, în general, cam tot ce aveam bine pus deoparte în bagajul de cunoştinţe generale de uz comun se dovedeşte eronat.

A apărut şi în limba română această carte chinuitoare, devenită best-seller internaţional probabil pentru că oamenii simt nevoia să li se spulbere bruma de constante existenţiale. E vorba despre „Cartea ignoranţei”, scrisă de John Lloyd şi John Mitchinson, care strâng argumente ştiinţifice şi produc explicaţii pentru a nărui toate micile adevăruri de care credeam că suntem siguri.

Sau măcar o bună parte din ele. În loc să aibă mustrări de conştiinţă pentru asta, autorii explică liniştiţi: „Această carte se adresează celor care sunt conştienţi de faptul că nu ştiu prea multe lucruri. Tratează subiecte despre care omul de rând nu are nici cea mai vagă idee. Dar ea nu se limitează la problemele de suprafaţă, pentru care există răspunsuri, ci sondează adâncurile ignoranţei umane.”

Nu mai puţin de 200 de scurte articole sunt incluse în volumul editat acum de Nemira. Selecţionate din programul TV „Quite Interesting”, o producţie de succes a BBC, aceste informaţii sunt produsele
curiozităţii umane. Cei care refuză să ia totul de-a gata şi să creadă tot ce li se spune, pot descoperi că „adevărurile comune”, perpetuate în timp, au devenit asta din cauza comodităţii de gândire şi a lenei intelectuale.

Aşadar, ne avertizează editorii: „În cazul în care mai credeţi că numele Americii vine de la cartograful italian Amerigo Vespucii, că francezii au inventat şampania, că George Washington a fost primul preşedinte al Statelor Unite, că Bangkok este capitala Thailandei, că cea mai mare
fiinţă este balena albastră, că Alexander Graham Bell a inventat telefonul, că whisky-ul şi cimpoiul provin din Scoţia sau că Everestul este cel mai înalt vârf din lume, atunci există cel puţin două sute de motive pentru care ar trebui să citiţi această carte”. E posibil să vă enervaţi la fiecare pagină, să fiţi contrariaţi, dar, cu puţină autoironie la adresa propriei credulităţi, veţi înţelege mai bine că regula generală poate fi „ştiu că... nu ştiu”.

* Cine a inventat şampania? În nici un caz francezii, care vor descoperi probabil cu mânie că invenţia le aparţine englezilor.

* Unde a fost inventată ghilotina? În Halifax, Anglia, fără legătură cu doctorul Guillotin, căruia nu-i plăceau execuţiile publice

* Ce poartă în jurul gâtului un St. Bernard? Câinii St.Bernard n-au purtat niciodată în jurul gâtului butoiaşe cu coniac.

* Câte simţuri au oamenii? Cel puţin nouă!

* Câte stări de agregare a materiei există? Nu 3, ci 15 stări, deşi lista creşte aproape în fiecare zi.

* Ce stochează cămilele în cocoaşele lor? Nu apă, ci grăsime, pe care o folosesc ca rezervă de energie
.

* Ce n-ar trebui să beţi dacă aţi fi deshidrataţi? Alcoolul e bun. Ca şi ceaiul şi cafeaua. Practic, orice fluid vă poate ajuta să vă hidrataţi, cu excepţia apei de mare.

Teatru liber de conventii

Prima editie a Festivalului International al Teatrului Liber incepe maine la Sibiu, in cadrul programului Capitala Culturala Europeana. Pe agenda evenimentului figureaza productii precum "Visul" lui Dan Puric sau "Ludwig, Nicolo & Jo" de Radu Gheorghe.

Festivalul (20-22 iulie) le ofera celor implicati, potrivit organizatorilor (Primaria Municipiului Sibiu si Casa de Cultura din localitate), posibilitatea de a experimenta teatrul contemporan ca o noua modalitate de exprimare artistica. In locatii special amenajate (Teatrul Gong, Casa de Cultura a Sindicatelor, salile Casei de Cultura a Studentilor, Sala Thalia), dar si in aer liber (Piata Mare, Piata Mica, Bulevardul Nicolae Balcescu), pe durata celor trei zile de festival vor fi prezentate spectacole sustinute de trupe independente din tara si de peste hotare. Printre spectacolele din cadrul festivalului se numara "Visul" de Dan Puric (20 iulie, la Teatrul Gong), "Trilogia din Belgrad", o productie a Teatrului National din Targu Mures (21 iulie, la Teatrul Gong) si "Ludwig, Nicolo & Jo" de Radu Gheorghe (21 iulie, la Casa de Cultura a Sindicatelor Sibiu). Alte spectacole din cadrul festivalului sunt: "No One" - Teatrul Metropolis din Bucuresti, "Agamemnon" - Compania
Artistica Wallaret, "Womanbomb"- Unitedintimacy, Letonia, "Anselmo" - Dell'Arte, "Quartett" - Compagnie Francois Jacob, Franta, "Eumenidele" - Compania Artistica WallArt, "C'est la vie!" - Teatrul Strada Brasov, "Hell" - Compania DtAYA, "Sinucigasul" - Teatrul Strada Brasov, "Ursii Panda" de Matei Visniec si "Hoeforele" - Compania WallArt.

In afara de spectacole vor fi organizate, in fiecare dimineata, ateliere conduse de oameni de teatru, precum Ludmila Patlanjoglu, Dan Puric, Mads Schaltz. Dupa reprezentatiile din dupa-amieze si seri sunt programate concerte ale unor artisti sau trupe cunoscute din tara cu rolul de a destinde, de a crea o atmosfera de buna-dispozitie si sarbatoare, de a accentua participarea si comunicarea. De asemenea, va fi vernisata expozitia de fotografie realizata de Ovidiu Matiu.

Trei filosofi isi disputa fericirea

Editura Art a publicat recent „Cea mai frumoasa istorie a fericirii“, un dialog filosofic in trei despre starea preferata a omenirii, de acum si din alte secole.

Filosoful André Compte Sponville nu crede ca poti fi fericit in mijlocul nefericirii celorlalti

De curind aparuta la Editura Art, in colectia Demonul teoriei, „Cea mai frumoasa istorie a fericirii“ nu are nimic dintr-o istorie standard a unui concept filosofic: e un dialog in care trei ginditori de marca ai Frantei contemporane vorbesc despre modul in care fericirea a prins contur de-a lungul a doua milenii de gindire europeana. André Compte Sponville, Jean Delumeau si Arlette Farge, ghidati de intrebarile lui Alice Germain, dau seama, prin excursuri in istoria mentalitatilor, despre nevoia individului de a aproxima un ideal, fara de care nici un secol nu si-a putut inchega coerent propria viziune asupra existentei.

Cite epoci, atitea fericiri. De la idealul cautat de filosofii Antichitatii si pina la cel care bintuie ultimele generatii de workaholics, care fac din realizarea personala singura ratiune de a trai, fericirea a fost proiectata, dorita, normata si imaginata dupa chipul si asemanarea celor care au continuat, indiferent de secol si de uzante, sa aspire la ea. Aceasta e concluzia ce se desprinde din raspunsurile si analizele celor trei specialisti in stiintele umane, care refac traseul conceptului de la primele teoretizari, din Grecia antica, si pina la secularizare, venita o data
cu triumful laicitatii, in 1789.

Formele sub care fericirea a inceput sa fie conceptualizata de filosofii Antichitatii sint etalate colocvial, cu trimiteri la mutatiile vizibile din societatea actuala, de André Compte Sponville, filosof care a dedicat un numar consistent de studii ideii de fericire. Jean Delumeau, profesor onorific la Collège de France si specialist in istoria mentalitatilor, arata cum, trecind prin crestinism, fericirea s-a transformat in credinta intr-un paradis ceresc, ferit de dureri si de spaime, iar Arlette Farge, specialista in secolul al XVIII-lea, completeaza paleta posibilelor fericiri descriind deliciile descoperite de voluptuosul secol al luminilor, insetat de cunoastere.

„Fericirea consta in a invata tot ce e nou, caci cunoasterea e o forma de putere - aceea de a fi informat si de a gindi“. Daca omului de secol XVII curiozitatea si placerea cunoasterii ii tineau loc de fericire, iar pentru crestin, credinta era garantul unei impliniri viitoare, omul timpurilor noastre se lipseste, gonind catre o fericire imediata, si de rabdare, si de entuziasm, si de interesul pentru nou. „Noi am pierdut aceasta curiozitate publica, pentru ca, sub ochii nostri, in fiecare seara, o revarsare de imagini ne duce la saturatie, chiar la resemnare“, completeaza Arlette Farge, in epilogul dedicat fericirii din prezent. Adusa la zi, aceasta se confunda cu dorinta obsedanta de diferentiere, prin statut si prestigiu, insa tocmai goana maniacala pentru a o atinge o denunta ca fiind iluzorie.

Nora Iuga a cucerit Germania

Scriitoarea in varsta de 76 de ani i-a sedus pe criticii literari cu cartea "Capricii periculoase".

Scriitoarea Nora Iuga, proaspat intoarsa dintr-un turneu de lecturi publice in orase precum Luxemburg, Berlin, Varsovia si Sofia, povesteste despre succesul pe care l-a avut in Germania.

Aici i-a aparut recent antologia de versuri „Capricii periculoase” („Gefarliche Launen”), primita foarte bine de criticii literari germani.

Scriitoarei i-a fost acordat anul acesta si premiul „Friedrich Gundolf”, din partea Academiei Germane pentru Limba si Poezie din Darmstadt pentru promovarea literaturii germane in lume. Nora Iuga a tradus carti ale autorilor germani, printre care si cinci volume de Herta Muller, dar preferatul ei ramane Gunter Grass.

Recent, romanul ei „de sertar” din ultimii ani ai regimului comunist, „Sapunul lui Leopold Bloom”, publicat pentru prima oara in 1994, a fost reeditat de Editura Polirom.

EVZ: Ati avut recent un turneu de lecturi, un premiu si o antologie aparuta in Germania. Cum s-a intamplat totul?
Nora Iunga: A fost cel mai fast an din viata
mea. Iata, am luat un premiu foarte mare, care ma onoreaza, „Friedrich Gundolf”, acordat de Academia din Darmstadt.

Inainte de acest premiu mi-a aparut o antologie selectiva din toate volumele. Intr-o luna si jumatate de la publicarea ei, mi-au aparut 16
cronici scrise de cei mai buni cronicari de poezie de acolo in publicatii ca „Frankfurter Algemaine Zeitung”, „Freitag”, „Stuttgarter Zeitung”.

Insa canalele de transmitere a evenimentelor care li se intampla romanilor in strainatate ori sunt cam astupate, ori cei din tara nu se intereseaza, din cauza asta in Romania nu se stie absolut nimic.

Nu stiu de unde aceasta indiferenta. Atunci iata-ma pusa in aceasta situatie penibila de a ma lauda eu cu triumful din Germania. Eu nu as fi visat niciodata ca, la 76 de ani, sa fiu numita in aceste cronici „o mare poeta europeana”.

In ce orase din Germania ati avut turneul?
Am avut trei lecturi la Berlin, apoi doua la Stuttgart, una la Frankfurt, la Wörlitz, la Munster, unde mi-a placut cel mai mult. Este un orasel plin de verdeata, cu parcuri uriase, cu acea catedrala care are legendele ei uluitoare.

Orasul e plin de bucurie, asa cum n-am mai vazut in nici o tara pe unde am umblat. Se canta, se danseaza pe podiumuri si scene improvizate, e o viata de noapte pana la ziua si enorm de mult tineret. Cred ca acolo am dat
pe putin 30 de ani jos de pe mine.

Ce v-a bucurat mai mult: premiul sau cronicile?
Bucuria mea imensa a fost ca acei critici literari care au scris despre carte au inteles atat de bine ce vreau sa spun eu in poeziile mele. In Bucuresti, foarte multi critici care mi-au facut cronici favorabile nu prea au inteles ce spun.

Ma intreb atunci daca vorbesc eu pasareste sau pregatirea criticului literar roman n-a ajuns inca la nivelul de intelegere a altor genuri de scriere, cu care sunt mai putin obisnuiti.

Cum sunt lecturile publice in Germania?
Acolo exista o traditie si au un public initiat, care pricepe si caruia ii place sa asculte poezie, exact cum este un public care merge regulat la teatru. Se plateste bilet de intrare, se sta in sali de teatru, intr-o catedrala sau intr-o cafenea eleganta, chiar in aer liber. O lectura in
Germania este un spectacol grandios si nu de azi, de ieri, ci chiar de la inceputul secolului 20.

Din care scriitor german ati tradus cu cea mai mare placere?
„Toba de tinichea”, de Gunter Grass, m-a aruncat intr-o stare de beatitudine, aproape de transa. N-am simtit nicio clipa ca traduc, ci permanent am fost convinsa ca eu scriu acel text
.

M-a prins foarte tare din doua puncte de vedere: unul didactic si altul de temperament. „Toba de tinichea” este o aproape indispensabila scoala de proza. As pune-o alaturi de „Ulise” de Joyce. Apoi mi-am dat seama ca ma regasesc temperamental in Gunter Grass, pentru ca are nebunie, dinamism, sete de viata, forta.

REEDITARE

Cartea „de sertar” din comunism

Despre „Sapunul lui Leopold Bloom”, Nora Iuga spune ca este cartea ei de sertar. A scris-o intre 1986 si 1989 si a propus-o la Cartea Romaneasca, desi stia ca nu are sanse sa treaca de cenzura.

„Am vrut sa las o marturie despre viata pe care am trait-o eu”, povesteste Nora Iuga. Despre viata ei in comunism, scriitoarea spune nu a fost chiar atat de rea. Ea vorbeste despre sotul, poet si el, George Almosnino, „cu care m-am inteles nemaipomenit” si despre fiul lor, balerin la Opera Romana.

„Am dus o viata fericita, eram tineri, beam votca si citeam literatura, ne duceam la 2 Mai, faceam nudism si dadeam dracului politica”, isi aminteste scriitoarea. Cele mai mari suferinte i le-a provocat cenzura: „Din „Piata cerului”, in 1986 mi s-au scos 40 de pagini”.

Ciorba şi puiul sunt de bază în frigiderul românului

Ciorbele, supele, salatele şi cartofii prăjiţi sunt mâncărurile care se consumă zilnic în casele românilor, arată studiul "Frigiderul", realizat în iunie pe un eşantion urban feminin cu vârste între 25 şi 60 de ani.

Carnea de pui se regăseşte cel mai frecvent în frigiderul românilor (68,4% din cazuri), fiind urmată de carnea de porc (39,8%), carnea de peşte (28%) şi carnea de vită (25,6%). Pe ultimul loc se află carnea de oaie, aceasta fiind alegerea a 8,2% dintre repondenţi.

22% dintre români consumă zilnic apă minerală, în timp ce sucurile acidulate se regăsesc în consumul zilnic la 18,4%, iar cele neacidulate la 13,6% dintre repondenţi. Persoanele cu vârste cuprinse între 25 şi 34 de ani, precum şi cele cu venituri ridicate sunt mari consumatoare de fructe şi lactate.

De asemenea, tinerii consumă mai frecvent preparate de tip fast-food şi dulciuri, în comparaţie cu persoanele mai în vârstă, care preferă mâncărurile tradiţionale. Perioada de vară a determinat şi un consum crescut de îngheţată.

În Moldova este un consum mai mare
de zarzavaturi şi legume, în gospodăriile din această zonă mâncându-se, însă, mai puţină carne, mezeluri, peşte, conserve, grăsimi, orez, dulciuri şi fructe oleaginoase, comparativ cu Muntenia şi Transilvania, mai arată acelaşi studiu.